Salina Turda va fi promovată prin intermediul Ministerului Turismului !

Salina Turda va fi promovată de Ministerul Turismului, ca destinație turistică, la toate târgurile și prin intermediul tuturor canalelor de promovare pe care le folosește, în baza unui acord de parteneriat semnat recent.

Protocolul de colaborare nu implică nici un cost din partea societății Salina Turda SA.

“Zilele acestea, am semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Turismului care are ca scop îmbunătățirea imaginii și creșterea notorietății României ca destinație turistică.

Prin acesta, Ministerul Turismului recunoaște importanța Salinei Turda ca obiectiv de referință în peisajul turismului românesc, va promova această destinație turistică în cadrul acțiunilor și evenimentelor pe care le întreprinde, prin intermediul canalelor pe care le deține.

Parteneriatul concretizat în protocolul de colaborare nu presupune nici un fel de efort financiar al Salinei Turda și este rezultatul creșterii importanței acesteia în ultimii ani, atât pe plan intern cât și pe plan internațional, prin întreaga activitate pe care o desfășurăm.“, a declarat Simona Maria Baciu, directorul societății Salina Turda SA.

Salina Turda a devenit, de anul trecut, cel mai vizitat obiectiv public din România, cu peste 617.000 de vizitatori plătitori, care au intrat în ”cel mai frumos loc subteran din lume”, conform Business Insider.

Numărul foarte mare de turiști, dar și de persoane care doresc să folosească mediul salin pentru diverse tratamente sau preventiv, a determinat conducerea societății să demareze un proiect care vizează extinderea capacității de vizitare, prin amenajarea Minei Iosif, intenționându-se accesarea unor fonduri europene în acest sens.

Salina Turda a fost modernizată în urmă cu câțiva ani cu fonduri europene și este în acest moment una dintre cele mai mari atracții turistice ale țării, având amenajate locuri de joacă pentru copii, un carusel uriaș, zone de sport — minigolf, bowling, biliard, tenis de masă, un lac pe care turiștii se pot da cu barca și un amfiteatru pentru spectacole, dar și zone destinate sănătății unde oamenii pot veni pentru a trata rinitele, astmul bronșic, infecțiile respiratorii sau alte boli și afecțiuni.

Salina Turda SA are ca acționar unic Municipiul Turda, iar parte din profitul realizat de companie se varsă la bugetul local, fiind folosit ulterior pentru diverse investiții/cheltuieli pentru comunitate, în timp ce o altă parte este distribuit pentru dezvoltarea/întreținerea celorlalte obiective administrate de societate: Hotelul Potaissa, Centrul Spa, Bazinul didactic de înot și Ștrandul Durgău.

 

Dragi vizitatori,
În intervalul 29 Martie - 2 Aprilie 2024, Salina Turda va fi deschisă zilnic, între orele 09.00 - 18.00, cu ultima intrare în subteran la ora 17.00.
Vă așteptăm cu drag!

Dear visitors,
During the 29th of March - 2nd of April 2024, Turda Salt Mine will be open daily, from 9.00 am to 6 pm, with the last access in the underground at 5 pm.
Looking forward to having you!