Se deschid porțile Restaurantului Potaissa

by / miercuri, 12 octombrie 2016 / Published in Salina
foto-restaurant

Potaissa Hotel dă frâu liber imaginației și deschide porțile Restaurantului Potaissa, pentru publicul larg. Restaurantul Potaissa funcționează încă de la deschiderea hotelului, însă, până în momentul prezent, a fost destinat doar oaspeților Potaissa Hotel. Ideea deschiderii pentru public a existat chiar de la început, însă dumneavoastră ați reușit să o însuflețiți, prin nenumăratele cereri pe care ni le-ați adresat.

Potaissa Hotel – Hotelul Salinei aduce un suflu nou în oraș, prin deschiderea Restaurantului Potaissa, situat la etajul 2 al hotelului. Urmărind o linie modernă și elegantă, restaurantul dispune de 64 de locuri, un bar și o terasă. Meniul este unul special, cu preparate atât tradiționale, cât și internaționale, toate fiind acompaniate de o atmosferă plăcută și relaxantă, un pahar de vin bun sau o cafea aromată, servite la bar, în intimitatea unui loc cu o încărcătură istorică fantastică.

Paste Carbonara, Risotto cu piept de pui, Friptură de Turda sau Ceafă de porc la grătar… sunt doar câteva dintre preparatele pe care le puteți servi la noi în restaurant. Ceea ce credem noi că ne diferențiază este ideea de ”Gourmet Burgers” (cu bacon, Cheddar sau… blue cheese). Tot cu această ocazie, vă dezvăluim un secret: lucrăm la un ”Signature Dish” cu ”sare”… din salină, doar suntem Hotelul Salinei. Încă nu vă putem spune la ce variante ne-am gândit; veți descoperi pe parcurs.

Vă invităm să nu ne credeți pe cuvânt; poate, pur și simplu, ne lăudăm. Așa că veniți la Restaurant Potaissa și lăsați-vă conduși pe drumul sării.

  • Restaurantul și barul Potaissa sunt deschise între orele 15:00 și 22:00.

Mai multe detalii despre restaurant și bar puteți afla de la Recepția Potaissa Hotel sau apelând numărul de telefon: 0364 103 238.

TOP