Salina turistica

 Pâna la finalizarea proiectului de modernizare a salinei, accesul turiştilor în salină se făcea, prin galeria de transport Franz Josef . A fost săpată între anii 1853-1871; este o galerie orizontală, cu profil util de 6,16 m2, realizată pentru a uşura şi ieftini transportul sării la suprafaţă. La terminarea ei avea 780 m, dar până la sfârşitul sec. al XIX- lea a fost prelungită cu încă 137m.
Pe peretele stâng al galeriei sunt amplasaţi picheţi cu o echidistanţă de 10 stânjeni.
Pe măsură ce turistul înaintează, lumea subterană își dezvăluie minunile.

p1210087 Fj4  4503107

Se vizitează prin intermediul balcoanelor săpate în sare, situate la nivelul galeriei de transport. Este o cameră de mină conică cu adâncimea de 87 m şi diametrul la bază de 67 m.
O descriere din 1853 a acestei mine suna astfel : ”… prima ocna în care eşti coborât într-un coş, cu funii, poate avea adâncimea de 50 de stânjeni. Are o formă perfect aparţinatoare căpăţânei de zahăr, care la gură e până la un punct căptuşită cu lemn, mai jos începe să se deschidă şi se tot lărgeşte, până ce clopotul se lasă pe talpa netedă a sării, cu diametrul de circa 30 de stanjeni….“ (Hetilap, 1853, p. 275)
Forma camerei şi lipsa comunicaţiilor majore cu alte lucrări miniere fac ca în această mină sa se producă o reverberare puternică a sunetului, fapt care a determinat acordarea denumirii turistice de „Sala Ecourilor”.

Mi

 Este o cameră octogonală în care este montat un troliu cu ax vertical cunoscut sub denumirea de „crivac” sau „gepel” .
Acesta era acţionat prin forţa cailor şi servea pentru transportul pe verticală a sării exploatată din mina Rudolf, de la nivelul vetrei acestei mine până la nivelul galeriei de transport, prin intermediul puţului de extracţie situat în camera vecină. Crivacul are anul construcţiei sale sculptat pe axul maşinii – 1881. Utilajul descris a înlocuit un altul, de dimensiuni mai mici, care a fost montat în anul 1864. Este singurul utilaj de acest tip din toate salinele din România şi probabil şi din Europa care se păstrează pe locaţia lui iniţială.

Sc

 Sala puţului de extracţie al minei Rudolf
Găzduieşte un puţ de extracţie prin care sarea exploatată în mina Rudolf, era transportată pe verticală, până la nivelul galeriei de transport. Moletele au fost montate în turla puţului în anul 1864, au diametrul de 3 m şi sunt funcţionale şi în prezent.

Sp2 Sp1

Salina Turda DSC_0830 DSC_0677

Modernizarea exploatărilor de sare după deceniul V al secolului al XVIII-lea, a constat în implementarea unui nou tip de cameră de exploatare, camera paralelipipedică. În secțiune transversală, în zona de tavan, camerele au formă trapezoidală, motiv pentru care este utilizată și denumirea de „cameră de exploatare trapezoidală”. Metoda de exploatare în camere paralelipipedice a fost experimentată inițial în salinele din Maramureș (Coștiui și Ocna Șugatag) fiind aplicată apoi și în alte saline (Ocna Mureș la 1792 și Turda după 1850). În cazul Salinei Turda, deschiderea noului tip de camere de exploatare urma să se facă din subetajul deschis din Sala Altarului, situat la cota -4,5 metri sub cota galeriei de transport Franz Iosif. Din acest subetaj au fost săpate galeriile de trasaj transversale pentru cele două mine noi, Rudolf și Ghizela. Din galeriile transversale s-au săpat spre nord-vest galerii pentru verificarea pilierului lateral de protecție a minei (lățimea minimă a pilierului în cazul zăcământului Turda este de 40 m), iar spre sud-est galeriile de trasaj longitudinale pentru viitoarele camere de exploatare. Galeria de trasaj axială a atins dimensiunile proiectate în cazul minei Rudolf, însă la mina Ghizela, această galerie a intersectat o cameră de exploatare veche a cărei existenţă era necunoscută la data elaborării proiectelor respective. Din aceste motive, lucrările de deschidere ale minei Ghizela au fost sistate la acest suborizont, deschiderea minei fiind reluată din zona actualei sălii Staționar Ghizela, sală care la origine trebuia să găzduiască crivacul utilizat pentru evacuarea sării din viitoarea mină Ghizela. Camerele de exploatare vechi intersectate de galeria de trasaj a minei Ghizela au fost reprezentate grafic pe planurile minei intocmite in anii 1850-1854 si au fost denumite „Mina Romana”.

După săparea puțului Ghizela, s-au săpat succesiv galeriile de trasaj transversală, respectiv longitudinală a noii camere de exploatare. Pentru creșterea numărului de puncte în care se putea tăia sarea, din galeria axială au fost săpate galerii laterale amplasate aproximativ față în față. Distanța între frontul galeriilor laterale era de 12 metri, adică, exact lățimea la tavan a viitoarei camere de exploatare. Blocurile de sare dintre galeriile laterale urmau să fie tăiate și extrase, rezultând în final o sală cu vatra dreptunghiulară, cu lungimea de 85 m, lățimea de 12 m și înălțimea medie de 1,65 m. Modul de tăiere a făgașelor pentru detașarea blocurilor de sare (a brazdelor) din pereții camerei și amplasarea punctelor de lucru a tăietorilor de sare este vizibil aici. După tăierea făgașelor, sarea era dislocată din masiv cu ajutorul penelor de oțel și a baroaselor (modul de poziționare a penelor este prezentat turiștilor în locația menționată anterior). După finalizarea orizontului de tavan sarea urma să se exploateze prin metoda abatajului descendent sau „abatajul de talpă” care constă în separarea unui bloc de sare cu lungimea de 2 stânjeni[1] şi lăţimea de 18 zolli[2] din vatra camerei, prin săparea unui făgaş (şanţ) pe conturul acestuia, pe o adâncime de 10-12 zolli. Pentru săparea făgaşului se folosea un ciocan tip secure, cu vârf ascuţit într-o parte şi cu tăiş în partea opusă, în greutate de 3 – 3,5 kg. Coada confecţionată din lemn de corn era subţire, în vederea obţinerii unui efect de arcuire în timpul lucrului, iar pentru o mânuire cât mai eficientă, capătul cozii era înfăşurat în materiale textile (de obicei fire de rafie). Adesea, pe latura capătului lăţit se gravau iniţialele tăietorului de sare. Ciocănaşii aveau obligaţia ca la sfârşitul fiecărui schimb să predea ciocanele fierarului (faber ferrarius) pentru a fi ascuţite. Pentru desprinderea blocului din vatră, în făgaşe erau bătute pene din lemn sau oţel, cu ajutorul „maiurilor din lemn” sau a baroaselor. Această operaţie era mult uşurată dacă stratificaţia sării era aproape orizontală. Ulterior, blocul era fasonat în bulgări (de regulă de formă paralelipipedică), cu greutatea cuprinsă între 79 – 95 libre (48 – 50 kg), denumiţi “sare formală” (Formalstein). Alături de acest tip de bulgări, în diferite epoci istorice şi cu diferenţe de la o ocnă la alta sunt citate sare pentru nave (5 ½ libre), sare pentru căruţe (17 libre), sare zilnică, sare „de sâmbăta”,sare de baie, etc.

Tăierea brazdelor din apropierea pereţilor trebuia executată cu mare grijă pentru ca ocna (camera de exploatare) să se poată realiza la profilul stabilit. Lucrările de pregătire a camerei de exploatare Ghizela nu au fost finalizate datorită faptului că Salina Turda, după anul 1900, devine o mină de rezervă a celor de la Dej și Ocna Mureș, sarea fiind exploatată la Turda numai atunci când celelalte mine nu reușeau să acopere prin producția realizată cererile pieței. Mina Ghizela, datorită stadiului de cameră de exploatare în pregătire, a fost denumită Preabataj Ghizela. Infiltrațiile de apă din orizontul de trasaj inițial al minei Ghizela, au generat o depunere masivă de sare secundară (eflorescențe și stalactite) pe puțul de acces în preabataj. Carstul subteran este completat de anemolitele (stalactite cu dezvoltare înclinată) formate la baza puțului de extracție. Acumulările de apă de pe vatra camerei au favorizat dezvoltarea cristalelor cubice de sare (se prezintă punctele în care aceste formațiuni sunt prezente: vatra la ieșirea de pe pasarela de acces, baza pereților și zona de la intersecția galeriilor laterale din apropierea frontului galeriei longitudinale de trasaj).

  Altarul
Într-o nişă săpată în sare în peretele estic al sălii de apel, se află Altarul, locul de rugăciune al tăietorilor de sare și locul unde renăştea speranța și credința pentru vremuri viitoare mai bune

altar altarul

Scara Bogaţilor
Scara Bogaţilor situată în mijlocul sălii era calea de acces spre minele Terezia şi Rudolf înainte de finalizarea lucrărilor la galeria de transport. Dâre paralele migălos tăiate pe pereţi de ciocanele tăietorilor de sare stau mărturie muncii istovitoare a necunoscuților care au trudit aici de-a lungul secolelor

scara bogatilor

Adâncă de 42 metri, lată de 50 şi lungă de 80 metri, mina Rudolf este ultimul loc în care sarea a fost exploatata la Turda. Prin compartimentul de acces, 172 de trepte te conduc spre vatra minei. Se coboară 13 „etaje”, la fiecare pod de odihnă fiind marcat în perete anul în care a fost exploatat nivelul respectiv.
Pe semitavanul NV-ic s-au format de-a lungul anilor stalactite de sare. Ele urmăresc direcţia unei intercalaţii de sare macrocristalină de puritate ridicată (peste 99,9% NaCl). Viteza de creştere a stalactitelor este de cca 2 cm/an, iar lungimea maximă până la care se dezvoltă este de cca 3 m.
Liftul panoramic oferă turiştilor o imagine de ansamblu asupra întregii mine.

R1 R2 R3

        Este o mină de formă conică (mină clopot). Exploatarea sării în acest tip de camere a lăsat în urmă goluri subterane de dimensiuni impresionante (în cazul minei Terezia): 90 m înălţime şi 87 m diametru. Adâncimea de la gura puţurilor până la baza minei este de 112 m.
O “cascadă de sare”, un lac subteran, stalactite şi eflorescenţe de sare completează echilibrul inert al uriaşului clopot.Lacul subteran are între 0,5 şi 8 m adâncime, fiind extins pe aproximativ 80% din suprafața vetrei camerei de exploatare. În centrul lacului există o insulă formată din sarea reziduală depozitată aici după anul 1880, an în care exploatarea sării în această cameră a fost sistată.

T1 Salina Turda T3

Exploatarea sării în puţul “Anton”, unde extracţia a atins adâncimea de 108 m, a fost sistată  în anul 1862, din cauză că sarea avea un conţinut ridicat de argilă. Este o cameră de exploatare izolată, fără galerii de legătură spre celelalte lucrări miniere din Salina Turda.

Mina Gizela şi camerele tehnice din extremitatea de NE a salinei sunt asemănătoare celor de la mina Rudolf, cu menţiunea că lucrările miniere erau în faza de pregătire a camerei de  exploatare Gizela în anul în care exploatarea sării la Turda a fost sistată. În prezent in cadrul minei Gizela a fost amenajată sala Staționar pentru tratament balnear cu aerosoli naturali.

S1S2

TOP