Salina Turda: ocna fără… ocnași

by / marți, 01 octombrie 2013 / Published in Salina
RP_negru

RP_negru

rpPg4 rpPg5

Trecând prin Turda, nu se poate să nu fi făcut măcar două lucruri. Să vă aruncaţi privirea spre formidabila despicătură a Cheilor Turzii şi să nu fi dorit, ca măcar o dată, să vizitaţi salina. Prin galeriile acesteia aş vrea să vă invit la o vizită care ar putea să fie mai scurtă, mai lungă sau repetabilă, funcţie de ce veţi simţi la o primă vedere a acestui formidabil gol, săpat cu mijloace rudimentare încă de pe vremea stăpânirii Daciei de către romani. Rând pe rând, ungurii, austriecii şi românii au exploatat sarea din  străfundurile acestui zăcământ care se întinde din Maramureş şi până în preajma Sibiului. Totdeauna au existat probleme acolo. A fost foarte greu pentru oameni să smulgă sarea adâncurilor. Contrar celor considerate ca ştiute din bătrâni, la Salina Turda au lucrat doar oameni liberi, niciodată ocnaşi care să-şi ispăşească fărădelegile. Fărădelegile au fost ale celor care au stăpânit salina, a celor care plăteau munca grea din mină cu mai puţini bani decât câştigau țăranii care încercau să smulgă, tot cu greu, rodul  pământului. De aceea, la toate protestele au participat şi „ocnașii”!

Astăzi, doresc să vă uitaţi grijile de zi cu zi şi să mă urmaţi în adâncurile de sare ale Turzii. Trec peste datele despre vârsta zăcământului, orientarea, aliniamentul căruia îi aparţine, dimensiuni (lungime, lăţime, înălţime), perioadele în care au fost săpate diverse galerii, sau cele la care unele, unde procentul de sare scădea lăsând loc argilei, au fost părăsite. Multe amănunte interesante, dacă doriţi, le puteţi găsi pe site-ul www.salinaturda.eu.

Cu toate că azi vă invit să cunoaşteţi salina din punct de vedere turistic, trebuie totuşi să amintesc faptul că, din 1932, activitatea în mină a încetat. Galeriile au fost folosite, rând pe rând, ca adăpost antiaerian pe timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, apoi, din 1950, primii 526 m ai galeriei de transport Franz Iosif au fost depozit de brânzeturi. Doar începând cu 1992, salina devine obiectiv turistic. La început, s-a folosit pentru accesul turiştilor intrarea din strada Salinelor nr. 54, prin fostul depozit despre care v-am vorbit mai sus. Totuşi, nu pot să nu citez site-ul salinei în care ni se spune: „Salina Turda constituie astăzi un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare. Starea excelentă de conservare a lucrărilor miniere şi a utilajelor utilizate la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei pentru a deveni obiectiv turistic, au făcut ca  istoria şi legenda să se împletească armonios aici. Numărul tot mai mare de turişti, sosiţi din cele mai îndepărtate arii geografice pentru a vizita salina sunt o confirmare a valorii ei turistice şi istorice.” Aşa este! Coborând în salină parcă ai intra în istoria geologică a pământului, în istoria mineritului! Straturile succesive de sare, care se văd foarte bine pe pereţii salinei, nu fac decât să te impresioneze, să te strivească sub măreţia şi greutatea lor, iar utilajele care sunt expuse prin salină te incită să te întrebi cum au putut oamenii să muncească aşa!

Şase milioane de euro, din fonduri europene, s-au investit la Salina Turda, pentru ca, în anul 2010, aceasta să fie pusă la dispoziţia publicului, aşa  cum o puteţi admira astăzi. De atunci, intrarea în salină se face şi din Aleea Durgăului, de unde, doar în 250-300 m se ajunge la sălile Maria Terezia şi Rudolf, care sunt  deschise publicului. Toată galeria Franz Josepf, care uneşte cele două intrări, are 917 m. Accesul nou se face pe o scară destul de lungă şi înclinată. De aceea persoanele cu dizabilităţi sunt îndrumate să folosească accesului din strada Salinelor. Minele de sare de la Turda au fost în formă de clopot sau trapezoidală, cu adâncimi cuprinse între 40 şi 80 m de la balcoane şi circa 120 m de la suprafaţa Pământului. Un prim obiectiv la care ajungem este Sala Ecourilor, bine protejată cu plase împotriva unor căderi accidentale în gol a unora care s-ar apleca prea mult pentru a auzi un ecou în plus! Apoi, intrăm în Sala Crivacului, o cameră octogonală unde este montat un troliu cu ax vertical, denumit crivac sau gepel, care, acţionat de forţa cailor reformaţi din cavaleria austriacă, ajuta la scoaterea pe verticală a sacilor, confecţionaţi din piele de bivol. Aceştia puteau fi  umpluţi cu până la 500 kg de sare la un transport. Este singurul utilaj de acest fel din România şi poate din Europa, care s-a păstrat pe amplasamentul original. Pe axul maşinii de la Turda este înscris anul 1881. El a înlocuit un utilaj asemănător, dar mai mic, existent acolo din 1864. Vizita noastră continuă prin sala de apel, unde minerii erau număraţi dimineaţa şi seara. În această sală, pe un perete se află sculptat un Altar, chiar în locul unde un miner intrat de dimineaţă în salină a văzut imaginea Fecioarei Maria, proiectată pe perete. La altar se ţinea duminica o slujbă la care participau oficialităţile oraşului, administraţia minei şi minerii. De la altar, doar oficialităţile puteau coborî în mină pe o scară de lemn, numită din acest motiv „Scara Bogaţilor”. Minerii mergeau spre locul de muncă printr-o intrare secundară. Nimic neobişnuit. Nici astăzi funcţionarul de rând sau muncitorul nu folosesc aceiaşi intrare cu şefii! Fiind coadă la lift, dar şi din plăcerea de a ne bucura de perspectivă, coborâm pe vechea scară de lemn, Scara  Timpului, cele 13 etaje până în mina Rudolf. La fiecare etaj este scris, în sare, anul în care s-a ajuns la nivelul respectiv. Numărătoarea începe de la 1868 şi jos se ajunge la anul 1915, exploatarea sării la Salina Turda terminându-se în 1932. Un fior simţim când trecem prin dreptul anului 1877, timp în care, afară, românii îşi câştigau independenţa, bătându-se cu turcii la Griviţa, Plevna sau Smârdan! Dacă, din sala Rudolf, mai coborâţi 40 m, ajungeţi la lacul format în sala Maria Terezia, unde vă puteţi umple timpul şi  plimbându-vă cu barca pe lacul sărat format acolo, şi aflat la aproximativ 120 m adâncime de la suprafaţă.

Ar mai fi multe de spus, despre balconul existent la nivelul plecării  cu liftul panoramic, despre terenurile de sport, despre amfiteatrul unde se prezintă spectacole de film, teatru şi muzică, despre terenurile de sport, dar şi despre baza de  tratament existentă în salină. Pentru a le vedea pe toate vă invit să vizitați Salina Turda.

Florin VULTURAR – Revista Romania Pitoreasca nr.475/2013.

TOP