Rezervație naturală

Zona Durgău-Valea Sărată, în care este localizat accesul principal în Salina Turda, face parte, alături de microdepresiunea Băile Sărate, din Situl Natura 2000 – Sărăturile Ocna Veche, municipiul Turda. În cadrul ariei protejate se dezvoltă, pe suprafețe apreciabile (140 ha), o vegetație halofilă specifică zonelor în care există zăcăminte mari de sare. Reprezintă o zonă umedă – lacuri saline, mlaștini sărăturate – sau mai puțin umedă – pășuni și fânețe – rezultată în urma exploatărilor de sare, atât la suprafață cât și în subteran.

În arealul rezervației s-au dezvoltat asociații vegetale de plante halofile din genul Salicornia, precum și câteva specii de mușchi (Meesia longiseta), moșișoare (Liparis loeselii) și gălbinare (Serratula lycopifolia).

La nivel mondial, astfel de arii sunt relativ puține, existând un risc major ca ele să dispară, urmare a evoluției naturale a perimetrelor care le găzduiesc.

Bilete online

Experimentează spectacolul și magia Salinei Turda, mai rapid, cu biletul online.

De ce e Salina Turda spectaculoasă?

  • Salina Turda este un loc unic în lume.
  • Trăiești experiențe inedite, prin magicele galerii subterane.
  • Salina este o sursă naturală de sănătate și noroc.