Expozitie Foto in cadrul Festivalului International de Fotografie Photo Romania

by / luni, 19 mai 2014 / Published in Salina
turda in imagini

DSC09660 DSC09666 DSC09670 DSC09677

Fundația Doriana Turda continuă promovarea turistică a orașului cu un nou proiect. Intitulat „Turism cultural în Turda”, acesta își propune să contribuie la dezvoltarea turismului cultural în Turda prin intermediul concertelor de muzică și a expozițiilor de fotografie.

 Pentru a realiza o cât mai bună promovare a Turzii, s-a încheiat o colaborare între Fundația Doriana, Asociația Photo România, Salina Turda, Muzeul de Istorie Turda și Asociația Fapte.

 Trei expoziții expuse

 Expoziția „Turda in imagini”, care conține fotografii cu Turda, tiparite și expuse pe cuburi foto de 2x2m, realizate în cadrul proiectului „Turda în imagini”, este una dintre cele 40 de expoziții ale Festivalului Internațional de Fotografie „Photo România”. Expoziția poate fi vizitată în Cluj-Napoca, pe promenada râului Someș.

 Expoziția „România în culori”, conține 500 de fotografii cu cele mai impresionante fotografii de peisaj din țară, realizate de mai mulți fotografi români, și este expusă în „cel mai frumos loc subteran din lume”, Salina Turda.

 De asemenea, la Muzeul de Istorie Turda se poate vizita colecția de fotografii sportive, cadre de excepție strânse într-o singură expoziție de managerii Photo România.

 Despre Festivalul Internațional de Fotografie „Photo România”

Asociația Photo România organizează în perioada 16-25 Mai 2014, ediția a 4-a a Festivalului Internațional de Fotografie „Photo Romania”. Festivalul este cel mai mare din Europa de Est și a fost inclus de publicația britanică „The Telegraph” in top 25 festivaluri de fotografie din lume.

Anul acesta festivalul cuprinde peste 40 de expoziții de fotografie, 15 ateliere, 4 competiții, 5 concerte și 20 de evenimente speciale.

TOP